sâmbătă, 8 martie 2014

Mihail Gion



[Mihail D. Gion]

1 septembrie 1912, Movila Verde, Constanţa – 1993, Bucureşti

Gion. Un nume ca un bebop jazzistic, melodios şi percutant. Încă n-am desluşit dacă este un pseudonim sau patronimul genealogic, dar cu siguranţă va rămâne un  nume veritabil în lumea artelor. Mihail Gion a debutat la mijlocul anilor ’30, mai precis în 1934, în tumultoasa presă cantonată în strada Sărindar din postura de caricaturist. De la A.B.C.Le Moment, Seara, Adevărul, Dimineaţa, Tempo, Reporter, Lumea românească pâna la Naţiunea, unde a fost graficianul de frondă al primei pagini, Gion şi-a conturat cu precizie invazivă numele şi stilul ironic care-l individualizează în grupul de elită al caricaturii interbelice. Între 1935-1937 a frecventat Academia liberă de pictură a lui Constantin Vlădescu unde au predat cursuri de pictură, pe lângă fondator, N. N. Tonitza, Francisc Şirato, Camil Ressu sau Gheorghe Petraşcu.

Caricaturist virulent, format în lumea acidă a presei interbelice, când caricatura era cuprinsă în artileria primei pagini şi avea putere de upercut imagistic, după război, Mihail Gion a trebuit să se supună umorului uniformizat impus de comunişti, condensat în singura revistă satirică, Urzica, cu teme patetice (contra burgheziei, antitoiste sau de odă revoluţionară) şi un grafism edulcorat, dar Gion şi-a păstrat eleganţa liniei sale grafice precum şi-a păstrat şi distincţia comportamentală şi umană, fiind recunoscut pentru apariţia sa estetică, de la maniere până la zâmbet.


În ilustraţia de carte pentru copii a abordat un stil asemănător din grafica satirică, Mihail Gion fiind adeptul unei linii lejere, spontane, epurate de contorsiuni sau alte ancadramente decorative, cu focalizarea mesajului în expresivitatea gestuală sau fizionomică a personajelor.

A participat la majoritatea Saloanelor umoriştilor şi a celor competiţionale de caricatură între 1968-1989, în 1980 câştigând Marele Premiu şi Medalia de Aur la Festivalul Umorului « C. Tănase » de la Vaslui. În 1955 a primit premiul revistei Eulenspiegel (RDG), Ordinul Muncii clasa a III-a (1959). A lucrat machete de carte, afiş, grafică publicitară, linogravură.
Expoziţii personale – 1941, 1942, 1957, 1960, 1963, 1969, 1974 (retrospectivă), 1984 (a doua retrospectivă) -  toate la Bucureşti.


1942
Cei trei muşchetari după 300 de ani - parodie după Al. Dumas

1946
O poveste cu pitici - Tanţi Constantinescu

1947
Motănel ucenic - Al. C. Constantinescu (ESPLA)

Cei trei voinici - Al. C. Constantinescu (ESPLA)

1957
Fabule - Wilhelm Gündhardt (Ed. Tineretului)

1958
Momente şi schiţe - I. L. Caragiale (Ed. Tineretului)

Cine-i Niţă Peniţă? - Victor Vîntu (Ed. Ion Creangă)
[copertă color de Iurie Darie; il. de Mihail Gion]

1959
Goarna şi sirena - George Dan (Ed. Tineretului)

1963
Copiii mei, vă spun acum! - Kiss Jeno (Ed. Tineretului)
versuri (traducere din lb. maghiară de Veronica Porumbacu)

1964
Flăcări pe apă - George Nestor (Ed. Tineretului)
[cop. color & il. a/n]

1968
Arca lui Noe - Mircea Pavelescu (Ed. Tineretului)

1969
Nuieluşa de alun - Călin Gruia (Ed. Pedagogică)

1973
Aşa cap, aşa căciulă - culegere de basme de româneşti de Ovidiu Bîrlea (Ed. Ion Creangă)

Comandantul cetăţii de zăpadă - Arkadi Gaidar
(Ed. Ion Creangă; Colecţia "Biblioteca pentru toţi copiii" nr. 29)
[cop. color & il. a/n + o planşă color]

1974
Poveşti şi povestiri - Ion Creangă (Ed. Ion Creangă, Colecţia "Prima mea bibliotecă", ediţia a II-a, nr. 22)
[cop. color & il. a/n]

1976
Amintirile unui ştrengar - Donat Sajner (Ed. Ion Creangă)

1977
Momente, schiţe, povestiri - I. L. Caragiale
(Ed. Ion Creangă; Colecţia "Biblioteca pentru toţi copiii" nr. 55)
[cop. color & il. a/n + o planşă color]

1980
Isprăvile hoinarului Catalig - B. Vasile Malschi (Ion Creangă)
[cop. color & il. a/n]

1982
Năzdrăvanul Mâţulache în vacanţă - Teodor Al. Munteanu (Ed. Ion Creangă)
versuri

1987
Eu, Ticu şi Bunicu - Mihail Gion (Ed. Sport-Turism)
carte de colorat
[cop. color & il. a/n + color]

1990
Ne jucăm, desenăm, matematică învăţăm - Florica Andreescu (Ed. Helicon)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu