n. 19 octombrie 1922, Turnu Severin – 1982, Bucureşti
Studii:
Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” Bucureşti, secţia grafică,
profesor Vasile Kazar (1948-1954)
Absolvind în 1943 Seminarul Teologic din Rm. Vâlcea, Dumitru
Negrea nu urmează calea monahală, mama sa dorind să fie preot, ci preferă teoreticul fast boem al artelor,
dar anii postbelici erau departe de-a fi paradisiaci, contorsionaţi de o nouă şi brutală stratificare socială, iar D. Negrea devine captiv
schematismului ideologic. Poate acest aspect angoasant l-a determinat să abordeze grafica
satirică, debutând încă din primul an de apariţie, 1949, al revistei Urzica, care oferea, măcar în aparenţă, un spaţiu al nonşalanţei.
Dumitru Negrea-Gan, cum semna din postura de caricaturist,
păstrează, posibil, din anii educaţiei teologice o doză de sobrietate a liniei grafice, cu
miză preferenţială pentru o tuşă noir,
care contrastează spectaculos cu
substanţa ironică depozitată în desen. Acest tip de laconism alb & negru, la
propriu, l-a perpetuat şi în ilustraţia
de carte, evidenţiat din primele realizări copertistice pentru ESPLA (Editura
de Stat pentru Literatură şi Artă), apoi în ilustraţia de carte pentru copii
unde esenţializează atmosfera potrivită textului.
A publicat ilustraţii şi în revistele pentru copii, mai ales
în Luminiţa anilor ’60 unde a
susţinut ilustrativ în serial mai multe scenarii BD: "Fram, ursul polar", "Aventuri pe lună", "Aventurile lui Nică A. Tomică" sau "Misterul învăţătorului Helmuth".
A participat la
toate saloanele naţionale de grafică şi caricatură din timpul vieţii. Expoziţii
personale de grafică satirică : 1958, 1963, 1968 (Bucureşti).
1954Viaţa lui Ştefan cel Mare - Mihail Sadoveanu (ESPLA)
roman monografic
1955
Pe marginea Dunării - Şerban Nedelcu (ESPLA)
roman
[cop. color & il. a/n]
Din copilărie - I. Popescu-Puţuri (ediţia a V-a, ESPLA)
povestiri
[cop. + două ilustraţii a/n]
1956
Subiect de nuvelă - Dumitru Drumaru (ESPLA)
Întuneric. Din carnetului unei doctorese - Otilia Cazimir (Ed. Tineretului)
Recruţii - Dumitru Corbea (Ed. Tineretului)
roman
Răzbunarea - Ion Grecea (ESPLA)
roman
1957
Acţiunea P. 1500 - Nicuţă Tănase (Ed. Tineretului)
Albumul cu poze - Otilia Cazimir (Ed. Tineretului)
1958
Candidat la însurătoare - Florian Grecea (Ed. Tineretului)
nuvele
1959
Rob Roy - Walter Scott (ediţia a II-a, Ed. Tineretului, Colecţia "Cutezătorii")
(traducere de Petru Comarnescu şi Petre Solomon)
roman
1960
Unde cântă ciocârlia - George Nestor (Ed. Tineretului)
Fraţii Jderi - Mihail Sadoveanu (ediţia a IV-a, Ed. Tineretului, Colecţia "Cutezătorii")
roman istoric
1961
Am fugit de-acasă - Nicuţă Tănase (Ed. Tineretului)
Dimineaţa cerul e mai albastru - Virgil Chiriac (Ed. Tineretului)
Jocuri pentru copii - Nicolae Jula (Ed. Tineretului)
1962
Orar de vacanţă - Ion Hobana (Ed. Tineretului)
versuri
1963
În lumea copiilor - Mariana Ţăranu (Ed. Tineretului)
versuri
Minuni ce nu mai sunt - Tudor Opriş (Ed. Tineretului)
Azi mic, mâine voinic - Stelian Filip (Ed. Tineretului)
versuri
1964
Seminţe de rodie - Dimos Rendis (Ed. Tineretului)
Etajul 8. Zidurile - Dimitris Ravanis (Ed. Tineretului)
nuvele
1966
Năluca - Cezar Petrescu (Ed. Tineretului)
povestiri
[copertă a/n pe fond bicolor & il. a/n]
Epigrame - Cincinat Pavelescu (Ed. Tineretului)
1968
Isprăviile vulpei - Iustin Ilieşiu (Ed. Tineretului)
1978
Fabule - La Fontaine (Ed. Univers)
(traducere de N. Mihăescu)
L-AM CUNOSCUT PE "NENEA TITI"! VENEA LA NASII MEI INTR-UN SAT DE PE MALUL OLTULUI. UN OM DEOSEBIT, SPECIAL.IN BUCURESTI LOCUIA PE STRADA SPERANTEI..... NU STIU DACA MAI EXISTA CINEVA DIN FAMILIE, MI-AR PLACEA SA-I INTALNESC.
RăspundețiȘtergereDin păcate nu deţinem informaţii despre familia lui Dumitru Negrea, dar poate cineva dintre cei apropiaţi ne va furniza date inedite.
RăspundețiȘtergereBună ziua! A fost iubitul mamei mele preț de vreo zece ani, Dumnezeu să îi odihnească în pace pe amândoi. Absolut minunat, Titi, l am adorat! În 1982 eu aveam 13 ani, și de dimineață, ca de obicei, mă duceam la Titi pentru ora de franceză, pe care o vorbea fluent. L am găsit în pat, mort. Nu, nu mai are rude în viață, a avut o soră. Nu- L voi uita niciodată! (Când a murit, nu mai era împreună cu mama) În orice caz, nu am întâlnit pe cineva care să nu îl iubească. Mona Munteanu
Ștergerev-as ruga sa ma contactati pe adresa ilustratii.coloro@gmail.com
Ștergere