sâmbătă, 12 aprilie 2014

Romeo Voinescu


[sursa foto: Muzeul Brăilei-Secţia de Artă]



[Romeo Voinescu]

n. 28 aprilie 1925, Brăila

Studii: I.A. P. “Nicolae Grigorescu”, secţia pictură monumentală (1951-1957)

A debutat ca decorator de cinematografe în Brăila natală în turbulentul an 1945, iar pe simeze numele său apare în premieră la o expoziţie de grup din aceeaşi urbe, în 1947. După doi ani,  când partidul comunist îşi cimentase puterea şi căuta să-şi mărească glazura propagandistică este angajat ilustrator la România liberă. Tipic pentru heirupismul ideologic al acelor ani, este primit membru în U.A.P. în 1950, iar din 1951 începe studiile artistice la Institutul de Arte Plastice Bucureşti, avându-i ca profesori pe Gheorghe labin, Gheorghe Popescu, Ştefan Constantinescu şi Horia Teodoru. După absolvire rămâne cadru didactic în cadrul Institutului, devenind decan al Faculatăţii de Arte Decorative (1969-1976) şi şeful catedrei de Ceramică, Sticlă, Metal (1970-1987). A făcut stagii de specalizare la Academiile de Artă din Perugia (1963) şi Atena (1972). A realizat lucrări de artă monumentală (frescă şi mozaic) în Bucureşti, Tulcea, Medgidia, Giurgiu şi în diverse staţiuni de pe litoralul românesc.

În ilustraţia de carte pentru copii, stilul său grafic este scindat, ca şi activitatea de ilustrator, în două perioade : prima, din anii ’50, mai puţin prolifică, dar mai expansivă stilistic, când tocmai atunci exista o menghină care împingea în schematism expresia artistică, Romeo Voinescu găsise resurse pentru a ilustra într-un ton anti-monoton, ludic, ingenuu, împachetând în tandreţe poveşti ce nu aveau scăpare de lecţii moralizatoare, şi a doua perioadă, după 1970, mai generoasă în număr de volume ilustrate, dar, paradoxal, cu un stil rigid, finisat conformist, probabil şi datorită tematicii teziste, majoritatea fiind cărţilor ilustrate fiind romane istorice, iar singurele deturnări ale acestui apret fiind ilustraţiile – picturale, vibrante, elegante -   pentru cărţi celebre pentru subiectul lor aventurier – "Toate pânzele sus", 'Peripeţiile lui Ulise" sau "Negruţ" ("Black Beauty").


Pe lângă ilustraţia de carte, Romeo Voinescu a fost un activ ilustrator de presă în anii ’50-’60, desenele sale fiind publicate în cotidianul România Liberă sau revistele Urzica, Contemporanul, Flacăra sau Magazinul, în acest din urmă publicând ilustraţii pentru două povestiri grafice prezentate în serial – "Lumea dispărută" (16 episoade, adaptare după Arthur Conan Doyle) şi "Moartea dă târcoale" (6 episoade, după Maurice Leblanc).



195?
Lunile anului... (Ed. Tineretului)
[cop. & il. color]

1956
Jucăriile celui cuminte - George Coşbuc (Ed. Tineretului)
[cop. & il. monocromie] Das Spielzeug des artigen Kindes (lb. germană)
versuri

Radu Bradu - Ana Tudoraş (Ed. Tineretului)
povestire

Fabrica de jucării - text şi ilustraţii de Romeo Voinescu (Ed. Tineretului)
[cop. & il. color]

1957
La Gheorghiţă-n grădiniţă - Horia Robeanu (Ed. Tineretului)
versuri

Zece povești pitice -Vladimir Colin (Ed. Tineretului)
proză
[cop. & il. monocromie]

1962
Prin noapte şi ghiaţă - Nansen (Ed. Ştiinţifică)
(traducere de Dan Faur şi Iudith Coman)

1963
Tăuraşul - Petre Luscalov (Ed. Tineretului)

1964
Întoarcerea focului - Leonida Neamţu (Ed. Tineretului)
roman

1975
Vitea Maleev la şcoală şi acasă - Nikolai Nosov (Ed. Ion Creangă; Colecţia "Biblioteca pentru toţi copiii" nr.41)
(traducere de Igor Blok şi Alina Mirea)
[cop. color & il. a/n + o planşă color]

Oamenii mării (2 vol.) - Victor Hugo (Ed. Ion Creangă; Colecţia "Biblioteca pentru toţi copiii" nr.43-44)

1976
Strălucitoarea sabie: leganda valahă - Alexandru Mitru (Ed. Ion Creangă)

1977
Ultima redută - Ion Aramă (Ed. Ion Creangă, seria "Virtuţi strămoşeşti")
[cop. color & il. a/n]

Spătarul Coman de la Suceava - Grigore Băjenaru (Ed. Ion Creangă, seria "Virtuţi strămoşeşti")
roman istoric
[cop. color & il. a/n]

1978
Vestea cea mare - Dumitru Almaş (Ed. Ion Creangă)
povestiri istorice

Dan căpitan - Şerban Nedelcu (Ed. Ion Creangă)
roman

1980
Doi strămoşi iluştri: Decebal şi Traian - Dumitru Almaş (Ed. Ion Creangă, Colecţia ABC)
[cop. & il. color]

1981
Tudor Vladimirescu - Dumitru Almaş (Ed. Ion Creangă, Colecţia ABC)
[cop. & il. color]

Povestea unui steag tricolor - Ioan Ion Diaconu (Ed. Ion Creangă, seria "Virtuţi strămoşeşti")
[cop. color & il. a/n]

1983
Peripeţiile lui Ulise - Iulia Murnu (Ed. Ion Creangă)
repovestire după Odiseea de Homer
[cop. & il. color]

1985
Ştefan, Ştefan Domn cel Mare - Constantin Bostan (Ed. Ion Creangă)
[cop. & il. color]

Povestiri eroice - Eusebiu Camilar (Ed. Ion Creangă; Colecţia "Biblioteca pentru toţi copiii" nr. 50, ediţia a II-a; ediţia a III-a, 1989)
[cop. color & il. a/n + o planşă color]

1986
Legenda valahă - Dumitru Almaş (Ed. Ion Creangă; ediţia a II-a)

Toate pânzele sus - Radu Tudoran (Ed. Ion Creangă)
ediţie prescurtată şi adaptată pentru ilustraţii
[cop. & il. color]

1987
Român Grue Grozovanul - Dumitru Almaş (Ed. Ion Creangă)
[cop. color & il. a/n]

Negruţ: viaţa unui căluţ - Anna Sewell (Ed. Ion Creangă)
(traducere de Elena Oprea şi Emilia Vasiliu)

1989
Povestiri de demult - Elena Moldovan (Ed. Ion Creangă)

Bastonul cu mâner de argint - Al. Mitru (Ed. Ion Creangă)
[cop. color & il. a/n]

Temerarii de la curtea lui Vlad Ţepeş - Romulus Lal (Ed. Ion Creangă)
[cop. color & il. sepia]

Oamenii mării - Victor Hugo (Ed. Ion Creangă)

Vioara de sticlă - Aurora Icsari, Mihai Opriş (Ed. Ion Creangă)
roman

Minunatele fapte eroice ale unor copii - Emilian Ionescu, Vasile Şelescu (Ed. Ion Creangă)
povestiri istorice
[cop. monocromie & il. a/n]

1990
Făcliile Unirii - Constantin Bostan (Ed. Ion Creangă)
[cop. & il. color]

Viteji ai neamului - Dim. Rachici (Ed. Ion Creangă)

Colierul Romaniţei - Samoil Năsăudeanu (Ed. Ion Creangă)
[cop. color & il. monocromie]

1991
Întâmplări din alte vremuri - Vasile Gionea (Ed. Ion Creangă)
[cop. color & il. a/n]

1993
Zoologia în versuri - Costel Postolache (Ed. Nemira)
carte de colorat


Un comentariu:

  1. Romeo Voinescu a ilustrat și Aventurile lui Huckleberry Finn (din volumul Aventurile lui Tom Sawyer. Aventurile lui Huckleberry Finn, apărut la editura Ion Creangă în 1988).

    RăspundețiȘtergere