n. 3 februarie 1927, Bucureşti – 1995
Studii:
Institutul de Arte Plastice Bucureşti (1948-1950)
Pornind în
documentarea acestei prezentări, am
constatat că deşi artistul a fost în prim-planul vieţii culturale aproape 40 de
ani, o reconstituire biografică este dificilă de conturat complet. O biografie
lacunară care împinge prudenţa abordării destinului unui artist cu penseta unui
filatelist.
Dicţionarele
indică anul 1954 ca debut, cu o prezenţă la anuala de grafică, apoi numele
artistului devine constant însemnat în cataloagele saloanelor de grafică şi
gravură naţionale sau cu reprezentare internaţională, semn că un şurub ideologic
amendabil primise startul la dezmorţire.
Tot din 1954
începe colaborarea cu editurile – Tineretului, Editura pentru literatură,
Editura pentru literatură universală (ELU), iar din 1955 devine grafician la
Direcţia de difuzare a filmelor, realizând numeroase afişe pentru producţiile
cinematografice, româneşti sau străine, ce au rulat în acei ani pe marile ecrane. A realizat ilustrațiile manualului de geografie pentru clasa a IV-a intrat în școli la începutul anilor '60.
În ilustraţia de
carte, fie pentru copii sau nu, Tiberiu Nicorescu a creat o marcă stilistică uşor
de recunoscut, definită printr-o geometrie timidă, cu linii cât să cuprindă un
contur insinuant, cu personaje schiţate evaziv, pierdute într-o atmosferă
eterică, unde completarea emoţiei este aşteptată dinspre privitor. Grafica lui
Tiberiu Nicorescu conţine acea doza ludică a unui elev ce nu vrea să spună toata lecţia în
faţa profesorului, lăsând spaţiu şi fervoare pentru o aventură ambiguă. Deşi
stilul este atipic pentru acea perioadă, grafismul artistului nu prezintă tenta
izolării de text, nici nu-l ruinează, ci plantează silueta unei exerciţiu de
forme din partea cititorului.
O altă remarcă
deviată din documentare : după dizolvarea editurii Tineretului, în
decembrie 1969, şi ramificarea acesteia în editurile Ion Creangă şi Albatros,
Tiberiu Nicorescu nu mai apare ca ilustrator pentru cărţile de copii editate de
acestea, abia spre sfârşitul anilor 70, la editura Kriterion, grafica sa
reumple corpolent pagini de poveşti.
În 1968 a
ilustrat ediţia de lux a volumului de poezii de George Bacovia (Editura pentru
Literatură).
Pe lângă grafica
de carte, publicitară (afişe turistice, de teatru şi cinema) şi de şevalet,
Tiberiu Nicorescu a excelat în arta gravurii, în 1978, împreună cu gravorii
Marcel Chirnoagă şi George Leolea înfiinţând un muzeu al gravurii în cadrul
Muzeului de Artă din Tulcea, muzeu ce în anul 2006 i-a organizat o expoziţie
retrospectivă. Expoziţii personale : Bucureşti (1966, 1976, 1981, 1990,
1995), Satu-Mare (1970), Bacău (1983), Zürich (1969, Elveţia). A participat cu
lucrări la Expoziţia internaţională de grafică de carte de la Leipzig (1960,
1965).
A primit Premiul
II la Concursul de afişe turistice ONT (1956), Medalia de argint la Trienala de
internaţaională de arte decorative de la Milano (1957 ; pentru afişul
spectacolului « Tartuffe »), Medalia de bronz la Expoziţia
internaţională de ilustraţie de carte de la Leipzig (1965), Premiul II pentru
grafică UAP (1965), Ordinul « Meritul cultural » clasa IV-a (1968),
Premiul I pentru cea mai frumoasa carte (1968), Premiul revistei Arta (1976),
Premiul I pentru grafică la Expoziţia naţională de grafică (1981), Premiul UAP
pentru grafică (Premiul III-1965; 1990).
1958
Das
bunte ABC (Alfabetul distractiv) - Dore Lore (Jugendverlag)
versuri
[cop. & il. color]
Şvambrania -
Lev Kassil (Ed. Tineretului)
roman (traducere: V. Cogan)
[copertă de T. Nicorescu; il. de V. Vîsovki]
Ţara
celor şapte ierburi - L. Platov (Ed. Tineretului)
roman (traducere: Nicolae Guma)
Aventurile
lui Gordon Pym - Edgar Allan Poe (Ed. Tineretului)
roman (traducere: Mircea Alexandrescu, Marius
Măgureanu)
[copertă color; fără ilustraţii]
Marinarul
Karel - A. J. Urban (Ed. Tineretului)
roman (traducere din lb. cehă de Traian Ionescu-Nişcov,
Nicolae Mihăilescu)
[copertă a/n pe fond verde; în text ilustraţii a/n provenite
din ediţia originală]
1959
Muntele cu trei cocoaşe - Szemlér Ferenc (Ed. Tineretului)
(1965 - ediţie în lb. germană; traducere de Joseph von
Janzen)
[cop. la două culori & il. a/n]
[cop. la două culori & il. a/n]
1960
Poveşti de la fereastra mea - Mihai Stoian (Ed. Tineretului)
[cop. & il. color]
1961
Necazurile
scrumbiei cu coada tăiată - Michaela Bogza, Nicoleta Ciupercescu (Ed. Tineretului)
[cop. & il. color]
Castelul
fetei în alb (A doua aventură a Cireşarilor) - Constantin Chiriţă (Ed.
Tineretului; ediţia a II-a)
ediţie în lb. maghiară (1963, Ifjúsági Könyvkiadó;
traducere: Deák Tamás)
[cop. color; fără ilustraţii]
Sanda învaţă limba rusă (Ed. Tineretului)
[cop. & il. color]
Daţi-mi voie, domnule profesor... - Karinthy Frigyes (Ed. Tineretului)
[copertă color, fără ilustraţii]
1962
Cea mai veselă grădină - Horia Aramă (Ed. Tineretului)
Die Ausreisser - Else Kornis (Ed. Tineretului)
Curcubeu -
Nina Cassian (Ed. Tineretului)
versuri (1963 - ediţie în lb. maghiară; trad: Zoltan
Verdess, Paul Jancsik)
[cop. & il. color]
1963
Praştia -
Franz Johannes Bulhardt (Editura pentru Literatură)
(traducere: I. Cassian-Mătăsaru)
povestiri satirice
roman
[cop. color & il. a/n]
1964
Cu fabula la drum - Victor Sivetidis (Ed. Tineretului)
(traducere: Mihail Sevastos)
1965
Micul Hans află ce e viaţa - Alfred Margul Sperber (Ed.
Tineretului)
(traducere: I. Cassian-Mătăsaru; pentru ediţia în lb.
maghiară traducere de Erik Majtényi)
versuri
[cop. & il. color]
1966
Das Märchen von Murmeltier – Clemens Brentano (Jugendverlag)
1968
Tartine
cu vară şi vânt - Octav Pancu-Iaşi (Ed. Tineretului)
povestiri
[cop. color & il. a/n/roşu]
Aventurile
lui Oliver Twist - Charles Dickens (Ed. Tineretului, ediţia a III-a)
(traducere: Profira & Teodora Sadoveanu)
roman
1969
Neghiniţă - Barbu Şt. Delavrancea (Ed. Tineretului)
1977
Die Blauen Schuhe und andere Geschichten - Erika
Hüber-Barth (Ed. Kriterion; reeditare 1979)
1979
Der Kreisler - Lizzy Gerger (Ed. Kriterion)
versuri
excellent grafician, lucrari se ma gasesc la Muzeul de Art din Tulcea
RăspundețiȘtergere