Mihaela, fetiţa
cu păr blond înaripat cu pampoane roşii, mereu în vervă moralizatoare, deşi
uneori i se mai întrezărea conturul unor chiloţei de-un alb pur, rămâne cel mai emoţional icon al copilăriei
comuniste. Serile copilăriei mele aveau un ghid temporal foarte precis :
serialul « Mihaela », începea la orele opt fără zece, dura 10 minute,
era un fel de ultima joacă a zilei, un
ritual ante-oniric, pentru că preluam subiectele vizionate cu ochii mei fără
verdicte şi adormeam gandindu-mă la peripeţiile mele alături de Mihaela şi
Azorel.
Nell Cobar,
regizorul şi scenaristul seriei animate, a mizat total pe afinitatea copiilor
pentru personajul său, şi în martie 1990 a lansat revista omonimă, poate cea
mai activă publicaţie pentru copii din întreg secolul XX.
Punctul forte l-a
reprezentat concursul Timpul 2, o iniţiativă atât pedagogică (unul dintre
câştigători a fost Octav Ungureanu, omul şi creionul din spatele multor
proiecte BD actuale), cât şi comercială, stârnind o competiţie entuziastă care
avea ca miză un celuloid original din seria animată.
Revista, tipărită
modest, dar cu propuneri atractive, conţinea numeroase desene semnate de foşti
colaboratori ai lui Nell Cobar de la Animafilm sau Urzica – Artin Badea
(animatorul Mihaelei), Olimp Vărăşteanu, Cristian Marcu, Luminiţa Cazacu (vă
mai amintiţi de pinguinul Pin-Pin ?!), Albert Poch, Gh. Chiriac, Adrian
Andronic, N. Nobilescu (directorul artistic al revistei) cât şi doi celebri
prieteni : Iurie Darie si Burschi.
Din păcate, revista
a urmat destinul iniţiatorului ei şi a dispărut o dată cu acesta în vara anului
1993.
Mihaela. Gazetă pentru toţi copii
8 pagini a/n cu ancadramente color sau a/n
http://www.okazii.ro/reviste-scolare/revista-mihaela-gazeta-pentru-toti-copii-aprilie-1990-numarul-2-raritate--a126393900
RăspundețiȘtergeremulţumim pt semnalare, dar preţul este exagerat, iar revista nu este nicidecum o raritate.
RăspundețiȘtergere