Almanahurile copilăriei

Almanahurile copilăriei - de la Calendarul copiilor la Almanahul Cutezătorii

Almanahurile, încurcă-limbă la pronunţare, au fost mereu o sursă de prietenie lejeră, între editori şi lectura fugară de fotoliu, în epoca vilegiaturii - de tren sau de plajă,  un turn Babel al divertismentului casnic, al sfaturilor utile pentru gospodării ca la carte, ce desăvârşeau anual munca unei redacţii şi legitimau, cum s-ar spune în limbagiu publicitar, brandul publicaţiei editoare, scoase pe piaţă de obicei în prag de iarnă, ca un cadou optimist sau leac al plictiselii în convalescenţa pneumoniei, gripei şi a oricărei risipe microbiene.

Primele calendare sau cărindare, cum erau grafiate în limba română,  apar spre sfârşitul secolulul al XVIII-lea în Transilvania, la Braşov şi Sibiu, apoi în Moldova, la Iaşi, iar din secolul XIX, odată cu înmulţirea tipografiilor şi publicaţiilor în Bucureşti calendarele devin şi ele o practică editorială obişnuită. Calendarul popular, Calendarul prosperităţii, Calendarul geografic, istoric şi literar, Calendarul profetic, amuzant şi popular sau Almanah de învăţătură şi petrecere sunt câteva titluri care au populat istoria diversă a lecturii la români.

Revistele pentru copii, cvasi-inexistente în secolul al XIX-lea (au existat pentru scurte perioade Mama şi copilul, Elevul patriot, Amicul şcoalei, Foaia copiilor şi cea mai « longegivă », Amicul copiilor (1891-1895),  editată de Socec şi coordonată de B. P. Haşdeu), nu  aveau cum să propulseze editarea de almanahuri tematice. Nici primele două decenii din secolul XX nu au fost prea vivace, singura publicaţie care a rezistat substanţial în timp a fost  Revista copiilor şi a tinerimii, fondată de G. Costa-Foru în 1913, a existat până în 1925, unde a debutat ca ilustrator Victor Ion Popa şi unul dintre colaboratorii permanenţi era Marin Iorda, care, încă, nu-l zămislise pe emblematicul Haplea, abia după primul război mondial, când îşi fac apariţia publică reviste mai puţin volatile în  timp, putem plonja documentaristic în istoria almanahurilor pentru copii –  Lumea copiilor (revista pătimaşului editor şi tipograf, G. Filip, unul dintre fondatorii Atelierelor Grafice Minerva), Amicul copiilor (1924-1927, editată de Ig. Hertz, cel care scotea pe piaţă romane ieftine de aventuri în fascicole cu titluri stridente sau colecţii - « Femei celebre », « Colecţia 15 lei » - care umpleau de suspine mahalalele),  Dimineaţa copiilor (editată de trustul « Adevărul » sub conducerea lui N. Batzaria şi Marin Iorda, părinţii personajului Haplea), Universul copiilor (editat de Universul, cu Tata Pascal la timona ilustraţiilor), iar spre sfârşitul anilor ’30 şi în timpul celui de-al doilea război mondial – Curentul pentru copii şi tineret (1939-1944, condus de fiica lui Pamfil Şeicaru, Viorela,  cu A. Dragoş şi I. Drugă ilustratori principali), Timpul familiei (1940-1944), Ziarul copiilor (1941-1947), dar cu toate acestea doar 4 din aceste publicaţii durabile au editat almanahuri pentru copii – Calendarul « Amicul copiilor » (1924-1926), Calendarul « Universul Copiilor », Almanahul şcolarilor (1926-1939, editat de N. Batzaria, Editura « Dimineaţa Copiilor ») şi Almanahul  « Curentul pentru copii şi tineret » – toate propunând un conţinut asemănător, bazat pe literatură în diverse stiluri, caricaturi, benzi desenate şi jocuri, extensii ale temelor întâlnite şi în revistele editoare. Mai pot fi menţionate încă două almanahuri – Calendarul copiilor, editat la Cernăuţi în ediţii succesive antebelice (1909-1914), când nordul Bucovinei nu era integrat în România Mare, şi două ediţii după război (1920, 1922), şi Calendarul « Bibliotecii copiilor şi a tineretului » apărut în 1921 la Chişinău, dar momentan informaţiile despre ele nu permit decât menţionarea lor.

cele patru almanahuri editate în perioada anilor '50-'70

Încheierea războiului aduce cu sine şi încheierea unei epoci, naţionalizarea striveşte şi ambiţiile publicistice, literatura & publicistica pentru copii este înglobată propagandei comuniste, apar reviste pe toate eşaloanele infantile – Pogonici (1949, din 1953 Luminiţa), Arici Pogonici (apărut iniţial ca un supliment al Luminiţei, în 1957, din 1977 redenumită Şoimii Patriei),  Licurici (1947, din 1953 se va numi Cravata Roşie, iar din 1967, Cutezătorii), Pionierul (1948, continuat din 1953 până în 1967 cu titulatura Scânteia pionierului), dar cu toate această abundenţă editorială anii ’50-’70 sunt neverosimil de anemici în editare de almanahuri : doar 4, dintre care două editate de revistele pentru copii – Almanahul celor mici 1957 (editat de revista Luminiţa) şi Magazin pentru pionieri şi şcolari 1960 (editat de Luminiţa şi Cravata Roşie), iar celelalte două sunt apariţii comerciale – Magazin 1968 (editat de revista Magazin, cu multe jocuri ilustrate, fără a indica graficieni sau alţi colaboratori) şi elegantul Almanahul vacanţei 1972, îngrijit de Victor Tulbure împreună cu echipa sa de la revista Arici Pogonici (prezentarea grafică Stela Creţu), dar publicat, bizară intercalare !, de Editura Militară. 

Anii ’70, în epoca lor finală, devin mai alerţi, probabil în siajul legii autofinanţării, când majoritatea publicaţiilor prezentau anual şi un almanah propriu (din 1980 chiar şi revista Teatru publica Almanahul « Gong »,  revista Cinema edita, pe lângă almanahul uzual, şi un Magazin Estival, şi tot din 1980 almanahul Urzica îşi schima numele în Perpetuum comic şi-şi mărea dimensiunile), revistele pentru copii venind cu proiecte , prima fiind Cutezătorii, începând cu anul 1980, iar în 1988 şi 1989 chiar dublând oferta editorială prin cele două apariţii estivale ale almanahurilor Vacanţa Cutezătorilor. Ulterior şi revista celor mici, Şoimii Patriei, cu 4 almanahuri succesive 1987-1990, chiar şi revista literară Contemporanul s-au lansat în industrie cu două almanahuri enciclopedice, format mare, color, cu teme bine definite – Scurtă istorie a filmului de animaţie (decembrie 1986) şi Neuitatele basme (iarna 1987-primăvară 1988), dar almanahul care a întrupat călătoria feerică a fiecărei ierni (reamintesc că aceste tipărituri apăreau iarna, în preajma vacanţei) a fost Almanahul Copiilor, cu prima ediţie în 1978, şi ultima 1990 (difuzată în noiembrie 1989) – publicaţie de anvergură grafică, cuprindea numeroase ilustraţii şi 3-4 benzi desenate, jocuri, dicţionare, articole despre cinema, muzică, filatelie, texte în proză şi poezie semnate de autori de anvergură ai literaturii româneşti şi universale, datorate editorului – Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, primele ediţii 1978-1982 sub redacţia lui Mircea Micu şi machetate de Mihai Cârciog, iar din 1983 va exista un colectiv redacţional compus din Gica Iuteş, Traian Stoica şi Adrian Cernescu, prezentarea grafică şi coperta îi revenea lui Vasile Olac, această schimbare de echipă va oferi un alt standard, cu un sumar diversificat, ce acoperea toate vârstele copilăriei. Pentru mai multe detalii despre almanahurile publicate în perioada comunistă puteţi consulta excelent documentatul volum « Istoria benzii desenate româneşti» de Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu (Ed. Vellant 2010, 2011).

Almanahurile publicaţiilor pentru copii, deşi nu au fost suficient de numeroase de-a lungul anilor, au oferit, fiecare la timpul său, farmec şi privilegiu aventurier, intruse în copilării care, de multe ori, erau ştanţate de brutalitatea spasmelor lumii adulte.

copyright © ColoRo 2014

[documentarea  imagistică a fost realizată în parteneriat cu blogul câte ceva despre cărţile copilăriei ]