Istorie & polemică

Istorie abreviată ad-hoc a editurilor pentru copii

Forţat de împrejurări aproape mistice, citind un delir istoriografic dedicat de fantezistul cvasi-critic de artă Igor Mocanu ilustraţiei de carte pentru copii şi Editurii Ion Creangă, m-am decis ca-n răspunsul oferit preopinentului invocat, să reabilitez, cu argumente lexicale şi vizuale, abuzata glorie a istoriei graficii pentru copii.

Aveţi aici articolul lui Igor Mocanu, presupun că limba engleză nu e un obstacol, din care o să extrag & combat  ideile razante care au defilat oniric în onor cerebelul domnului critic.

Începutul e simplu, domnul Igor Mocanu citează textul legii care poate fi consultat integral aici, apoi autorul simte nevoia să fie omul cu baghetă de prestidigitator şi să transforme elefantul în purice :

Until the 1950s, book illustration, especially for children, had been caught in the trap of clichés that considered it a minor art, in line with other decorative arts and crafts.

Înainte de 1950, cartea ilustrată, fie ea sau nu dedicată publicului infantil, nu avea parte decât de clişee fotografice necesare la tipografie, nicidecum de clişeul înşurubat în teoria afişată mai sus. În perioada interbelică a fost editat la Craiova, de către Virgil Molin, un spectaculos Almanah al graficii române care cuprindea eseuri dedicate tiparului ca artă, între 1930-1935 a fost editată poate cea mai elegantă revistă de cultură – Boabe de grâu, existau reviste de tipul Realitatea românească, Magazinul, Cinema sau cele dedicate turismului care aveau o machetare modernă, de bună calitate a reproducerilor fotografice sau a ilustraţiilor. Cărţile pentru copii erau editate în condiţii grafice excelente de cele două mari trusturi editoriale Universul şi Adevărul.

copertă de Pascal Rădulescu

Universul, editorul cotidianului omonim cu cel mai mare tiraj din perioada interbelică, edita şi o revistă săptămânală dedicată copiilor – Universul copiilor, ilustrată cu precădere de pictorul Pascal Rădulescu, un grafician despre care Ion Popescu-Gopo afirma în cartea sa « Filme, filme, filme, filme » (Ed. Meridiane, 1963) că l-a învăţat să deseneze şi de la care a deprins încăpăţânarea în muncă. În jurul personajelor inventate de Pascal Rădulescu şi expuse în paginile Universului copiilor,  din 1935 apare seria Pascal care stârnise un întreg freamăt printre prichindei datorită unui concurs foarte abil regizat de ilustrator.

Adevărul, editorul ziarelor Adevărul şi Dimineaţa, şi al revistei pentru copii Dimineaţa copiilor îşi promova şi el editorial vedetele Marin Iorda (ilustrator) şi N. Batzaria (povestitor) şi marele lor personaj – Haplea. Pe lângă seria Haplea, Adevărul dezvoltase o ramură dedicată cărţilor pentru copii, la fel şi Universul în raport cu seria Pascal.

extras catalog Ed. Adevărul (cca. 1932)

With the establishment of Ion Creangă Publishing House, both visual artists and children’s literature authors were concentrated around a cellular institutional mechanism that facilitated creation. From a minor art that elbowed its way around a culture that was already centred on literature and unfriendly with the visual as the Romanian culture was, book illustration became the protagonist of an entire administrative and institutional apparatus, its very own celebrity culture. Suddenly, book illustration had the attention of national and international fairs, contests, and export through the translation of the illustrated texts.

Presimt că domnul Igor Mocanu va avea un şoc nervos când va afla că între 1950 şi decembrie lui 1969, când  a fost înfiinţată Ed. Ion Creangă, în România au fost tipărite peste 4000 de titluri din literatura pentru copii. O afirmă chiar directorul Ed. Ion Creangă, Tiberiu Utan, într-un interviu din 1973. Îi las plăcerea studiosului Igor Mocanu să descopere publicaţia care îi basculează credinţa. Întrebarea este : unde au fost editate aceste titluri, dacă Editura Ion Creangă a fost înfiinţată abia în 1969?! Desigur, la o  editură, dar una atât de obscură încât a devenit invizibilă pentru criticii contemporani cu internetul.  

Continuăm să-l cităm pe domnul Mocanu :

It’s important to emphasize that the history of children’s book illustration provides but a few pages in the full history of the visual arts. Everything we know from the first books of the 19th century to George Löwendal (1897–1964) and Lena Constante (1909–2005), or Jules Perahim (1914–2008) and Eugen Taru (1913–1991), who were active during the King Carol II’s, Dej’s, and finally Ceaușescu’s dictatorships, are just a drop in the bucket.

În primul rând nu înţeleg ce caută în logica acestei fraze această enumerare de nume : pictorul şi scenograful George baron Løvendal (numele său corect, nu Löwendal) nu a ilustrat niciodată vreo carte pentru copii (monografia Løvendal editată în 2000 nu conţine nicio referinţă în acest sens), Lena Constante n-a ilustrat nicio carte de copii în perioada interbelică (şi nici sub Dej, fiind deţinută politic), la fel şi Jules Perahim şi Eugen Taru. Numele lui DEM. (Dem. Demetrescu), singurul artist care a ilustrat cărţi de copii inter- şi postbelic, posibil să  fie prea melodic pentru a fi consistent înregimentat în memoria criticului alert să termine un articol despre care habar n-are!

volum de versuri de Tudor Arghezi

editat de Ed. Socec (6 pagini full color, pagini dublu cartonate)

Apoi, acel “just drop in the bucket” cred că provine din anemia neuronală a criticului de artă prea devreme stins intelectual.

Am arătat mai sus ce puneau pe piaţă cei doi mastodonţi publicistici, dar au mai existat şi alte stabilimente livreşti care aveau ţintă publicul minor cronologic. Editura Cartea Românească, Editura Socec (care la mijlocul anilor ’30 a lansat o serie de albume full color, 6 pagini, dublu cartonate, cu versuri de Tudor Arghezi), Ed. Papetăria Românească, Naţionala-Ciornei, Ed. Ancora-Benvenisti (editorul lui E. Lovinescu), iar în anii războiului editurile Bucur Ciobanul cu Colecţia « Bucuria copiilor » şi Ed. Enciclopedia Fotografică au fost printre cele mai productive.

 prezentare colecţia "Bucuria copiilor"

Ed. Bucur Ciobanul

(cca. 1942)

 materiale publicitare (cca. 1930)

afiş publicitar (cca. 1935) şi extras de catalog (1943)

Ed. Universul

A visual history of children’s books illustrations before 1950 does not exist yet; it can at most be reconstructed by an accumulation of chapters, subchapters, passing references spread in the body of texts that constitute the canonic history of the Romanian visual arts. 

Există o corpolentă Istorie a benzii desenate româneşti de Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotaru apărută în 2010 la Editura Vellant care evidenţiază cronologic şi estetic treptele evolutive ale unui segment de iconologie grafică, multe personaje BD fiind populare la timpul lor, şi, wow, ce uimire, multe albume BD fiind de fapt cărţi ilustrate pentru copii. Desigur, această Istorie nu acoperă întregul perimetric tematic infantil, dar este un bun instrument de lucru, documentat substanţial ilustrativ şi informativ, şi foarte util pentru cei interesaţi de domeniul ilustraţiei sau literaturii pentru copii.

Ed. Vellant, 268 pagini, color

The periodical Almanahul Graficei Române, Craiova, 1925–1931 (Year-book of Romanian Graphics) or Tudor Vianu’s articles about Atanase Demian (1894–1977) or Eugen Drăguțescu (1914–1993) may also provide fruitful archeological sources on book illustration in general, if not specifically on children’s books.

Până la urmă aminteşte de Almanahul graficei române, dar, probabil, teoria sa cu grafica din perioada interbelică, minoră ca pruncii de 6 ani, trebuie să rămâne nepatată împotriva evidenţelor. Iar pe Atanase Demian îl cheamă de fapt Anastase Demian, şi mai există şi-o monografie cu numele lui tapetat pe copertă.

Against this historical background and in the political context described above, The Ion Creangă Publishing House appeared in the newborn publishing landscape like a launching pad, ready for decantation and long-awaited recuperation.

Ce nu cunoaşte domnul critic este că Editura Ion Creangă nu este un « newborn », ci o prelungire, sau mai bine zis, o repoziţionare a unei vechi edituri, al cărui nume nu a ajuns până la timpanul, scăriţa şi nicovala eminentului studios, altfel n-ar fi păstrat această taină pentru el şi ar fi împărtăşit-o cititorilor lui. Este vorba de Editura Tineretului, şi, precum intuiţi,  are o poveste aparte. În 1948, Editura Fundaţiei Culturală Regele Mihai I , al cărei director era Al. Rosetti este naţionalizată, devenind Editura de Stat. Plecând de la nevoile propagandistice este formată o redacţie denumită Editura de Stat. Literatură pentru copii şi tineret, care, în anul 1949 devine Editura Tineretului. Pentru o scurtă perioadă, între 1952-1953, denumirea se alungeşte pentru a încorpora câteva ostentative iniţiale, şi se va numi Editura Tineretului a C. C. al U. T. M. (Uniunea Tineretului Muncitor, viitorul UTC), iar din 1954 editura revine la vechea denumire până la reorganizarea din 1969, când se divide în două edituri : Ed. Ion Creangă proiectată spre publicul preşcolar şi şcolar, şi Ed. Albatros (unde director  a fost o perioadă Mircea Sântimbreanu) cu precădere pentru adolescenţi şi tineret.

Initially (and until the late 1970s) headed by the writers Gheorghe Zarafu (b. 1933) and Tiberiu Utan (1930–1994) The Ion Creangă Publishing House operated on several aesthetic and political fronts. 

Eroare, Ed. Ion Creangă l-a avut director pe Tiberiu Utan, fost redactor-şef la Ed. Tineretului, G. Zarafu era doar redactor.

It gathered local visual artists who practiced book illustration, such as Eugen Taru, joined (in alphabetical order) by Constantin Baciu (1930–2005), Silviu Băiaș (b. 1931), Sandu Florea (b. 1946), Val Munteanu (1927–1996), Vasile Olac (b. 1936), Livia Rusz (b. 1930), Done Stan (b. 1937), Dan Stanciu (b. 1952), Helga Unipan (b. 1938), and others.

Igor Mocanu enumeră nişte nume auzite probabil din întâmplare, nicidecum consultând vreo colecţie de carte ilustrată sau cataloage de editură. Conform monografiei « Sandu Florea » de Dodo Niţă (Colecţia Argonaut, 2012) Sandu Florea a ilustrat doar două cărţi la Ed. Ion Creangă (1977, 1979), deci nicidecum nu a fost un autor preferat constant de editură, la fel ca şi Dan Stanciu, tot un ilustrator cu două cărţi, spre finele anilor ‘70.

Desigur numele artiştilor ce-au ilustrat zeci de volume, precum Angi Petrescu-Tipărescu, Desideriu Iacob, Clelia Ottone, Ion Panaitescu sau Ileana Ceauşu-Pandele (sub numele de Elena Ceauşu a lucrat 10 ani ca tehnoredactor la Ed. Tineretului, adică, pe limbajul contemporan, art director) pot fi « the others », ce mai contează o stratificare axiologică când tot articolul a fost în bătaia vântului?!

Romanian children’s books illustrators participated in the Bologna Children’s Books International Fair, Leipzig Beautiful Book Fair, and the Moscow International Book Exhibition, where they collected medals and awards. 

Cuprins de euforia enumerării a uitat de Bienala de la Bratislava, BIB, una dintre cele mai importante manifestări expoziţionale dedicate cărţii ilustrate pentru copii, înfiinţată în 1967, existentă şi astăzi, finanţă de UNESCO.

 afiş BIB 1979

În restul textului, intervenţia lui Igor Mocanu este sporadică, intervievând pe Livia Rusz şi Herbert Gruenwald, care îşi aduc amândoi contribuţia subiectivă la o încercare de restaurare obiectivă a unei istorii care merită demnitatea unui act de studiu.

Bref, din acest mini-istoric prezentat de Igor Mocanu, un tânăr basarabean impetuos, dar lipsit de apartenenţă la cultura românească, ceea ce-l face să gafeze uluitor, cu informaţii care i-ar fi fost la îndemână măcar din auzite, se desprinde lipsa unor repere minimale care să fie racordate la istoria reală a evenimentelor. Nu sunt amintiţi freneticii ilustratori interbelici – Pascal Rădulescu, Marin Iorda, Ary Murnu, DEM. – care au dus în spate reviste şi edituri, nu sunt amintiţi pictorii consacraţi implicaţi sporadic în acest domeniu, nu există niciun cuvânt despre industria de carte pentru copii din perioada interbelică, o industrie care astăzi ne-ar părea gigantică, dar atunci era normalitate, nicio literă despre Editura Tineretului care timp de 20 ani (1949-1969) a dispersat în ambientul copilăriei acelor timpuri sumbre milioane de volume, nu este amintită Ed. Cartea Rusă care a avut, începând cu 1945 pâna la lichidarea ei, o redacţie a literaturii pentru copii, şi nu în ultimul apel, nu apar nume de artişti ce merită măcar acel mic omagiu de consemnare, fie şi într-o austeră enumerare.

copertă pliant publicitar în lb. engleză

Ed. Tineretului (1963)

Acest conglomerat lacunar, de greşeli informative şi teorii defectuoase transformă efortul lui Igor Mocanu de-a poza în viteaz istoric al artei într-un eşec trivial. Îl consider trivial, pentru că acest individ a inventat informaţii şi a trasat repere ştiind foarte bine că n-are o bază documentară, fără a avea simţul ridicolului din postura unei confruntări cu o sursă aptă informaţional, probabil se gândea că oricum nu-i va verifica nimeni cuvintele, în final, din  Igor Mocanu răsuflă aceeaşi nesimţire tipică râgâitorului de bere şi spărgătorului de seminţe care fecundează atmosfera cu forma sa lăbărţată care sfidează bunul-simţ. În cazul lui, bunul-simţ se rezuma doar la a nu scrie despre ce nu ştie.