Dem. Demetrescu

[sursa foto]

[Ioan Constantin Demetrescu]

26 noiembrie 1903, Craiova – 1977, Bucureşti

Studii: Academia liberă de pictură condusă de Artur Verona (1927)

Dem. Demetrescu sau mai simplu DEM. cum şi-a semnat întreaga operă din perioada interbelică, a devenit un nume complet risipit în uitare pentru generaţia contemporană.

Această prăbuşire injustă se datorează mai mult istoriei decât oamenilor ce ar fi trebuit să evidenţieze reperele unei cariere importante pentru istoria artelor româneşti.

Nu există niciun indiciu cert care să ne certifice debutul editorial sau expoziţional al artistului, dar Dodo Niţă în « Istoria benzii desenate româneşti » (Ed. Vellant, 2010) specifică informaţia că începând cu numărul al doilea (iunie 1925) al revistei Universul copiilor Dem. începe să fie ilustratorul principal al publicaţiei până la preluarea compartimentului grafic de Pascal Rădulescu, de la numărul 19/5 mai 1926. Apoi, numele lui Dem. apare şi-n paginile revistei rivale din acele timpuri, Dimineaţa copiilor, editată de trustul Adevărul, unde va colabora şi la ilustrarea unor cărţi pentru copii publicate de editura omonimă. Treptat, numele lui DEM. devine un simbol al exuberanţei ilustrative, colaborează fructuos cu o serie de cărţi pentru publicul infantil cu editurile Cartea Românească, iar în perioada 1943-1945 cu Enciclopedia Fotografică. În 1935 a întocmit un "Curs practic de desen" (împreună cu profesorul de desen Virgil Condoiu, şi el un ilustrator de carte, şi pictorul Zamphiropol-Dall, în acea perioadă inspector şcolar), manual gradat pentru fiecare clasă secundară în parte. În 1938 (aprilie-mai),  împreună cu Lena Constante realizează panourile decorative pentru sala I a Expoziţiei "România" de la Londra, patronată de Carol al II-lea (comitetul executiv a fost condus de soţia ministrului plenipotenţiar* român la Londra, Vasile Grigorcea), găzduită în somptuosa reşedinţă a ducelui de Westminster din Grosvenor Square (Dem. Demetrescu a realizat tapiserii murale, iar Lena Constante 42 de picturi).

Imediat după război ilustrează Abecedarul, iar după instaurarea insalubră a comunismului este asimilat revistelor pentru copii ale perioadei – Licurici, Luminiţa, Pogonici, Arici Pogonici şi în producţiile editoriale ale nou înfiinţatei Edituri a Tineretului, dar fără a-şi deforma stilul consacrat pentru a potenţa zgomotele noii ideologii.

DEM. poate e unul dintre ilustratorii care a simţit cel mai bine natura ludică a copiilor. Nu a urmat linii conformiste, nici nu a creat lumi improbabile, fabulatorii, a impus doar o fosforecentă ambianţă, cu personaje antropomorfe care stârnesc aventura imaginaţiei, dominate de expresii explozive, şi peste toate a impus dinamica acţiunii, fiecare pagină ilustrată de DEM. conţine un zeu motric ce-o poate transforma într-o secvenţă racordată unui film animat.

Punctul slab al operei lui Dem. Demetrescu poate fi repetitivitatea unor momente şi personaje, dar forţa lor de-a (so)licita fantezia cititorilor temperează orice intenţie de reproş.

În mai 1939, Dem. Demetrescu încheie un contract cu O. N. C. (ce aparţinea de Ministerul Propagandei) pentru realizarea unui scurt-metraj documentar vizând aspectele vieţii minorităţilor din România. Documentarul intitulat "România etnografică" trebuia să fie o prelungire vizuală a Atlasului etnografic "România" editat de Direcţia Presei şi Propagandei. Din păcate filmul nu a fost terminat la data prevăzută în contract (30 de zile). În august 1940 i se cere lui Dem. Demetrescu o reajustare a imaginilor şi hărţilor pentru a fi conforme cu noile hotare ale României după Diktatul de la Viena, dar acest lucru nu se mai întâmplă, iar evenimentele politice ulterioare filmării lui, mai ales venirea legionarilor la putere, au dus la lipsa interesului finalizării şi difuzării conform intenţiilor iniţiale, pelicula fiind distrusă într-un incendiu din decembrie 1940, iar intenţia regizorală a lui Dem. Demetrescu, şi inovaţia de-a insera secvenţe animate  într-un film documentar, nu a reuşit să fie concretizată. Mai există o copie brută a filmului în depozitele A. N. F.

Dem. Demetrescu rămâne alături de Pascal Rădulescu, Ary Murnu, Marin Iorda şi D. Stoica unul dintre principalii victorioşi pictori care au pus bazele ilustraţiei pentru copii din România, a reuşit să supravieţuiască, cel puţin artistic, sub strivirea comunistă, dar nu a beneficiat şi de ofrandele amar-apetisante cu care sistemul îşi ghiftuia sclavii care îi omagiau monstruozitatea. A primit în 1968 Meritul Cultural clasa a IV-a, alături de alţi artişti, într-un puseu de liberalizare ideologică al lui Ceauşescu, care dorea o delimitare de abuzurile din perioada Dej (decretul nr. 640/1968). Nu a avut nicio expoziţie personală, a apărut doar sporadic în expoziţiile anuale de grafică ale anilor '50-'60 cu ilustraţii din cărţile publicate în acea perioadă. În 1962 a participat la Expoziţia de carte ilustrată de la Praga.

[*termenul de ambasador ar fi fost impropriu folosit pentru acele timpuri, România fiind reprezentată la Londra la nivel de legaţie]

L. E. 1: legat de debutul lui DEM, domnul Lucreţiu Tudoroiu ne-a semnalat coperta unui volum de nuvele ce ar putea însemna chiar prima apariţie grafică a lui DEM în spaţiul editorial. Pentru mai multe amănunte vă invit să citiţi întreg articolul aici.

L. E. 2: duminică, 19 ianuarie 2014, la reportajele ştirilor TVR1 s-a difuzat un film despre arhiva Dem. Demetrescu deţinută de un colecţionar bucureştean. Din păcate, în afara materialor grafice inedite, documentarea este nulă şi plasează informaţii confuze sau false. În primul rând DEM. nu a fost niciodată angajat al studioului Animafilm, cum reiese din reportaj, doar a colaborat, în sensul că i-au fost preluate ilustraţiile a câtorva cărţi pentru a fi transformate în diafilme. Cataloagele Animafilm care deţin informaţii complete despre producţia studioului nu-l confirmă pe Dem. Demetrescu ca participant la realizarea vreunui film animat, şi nici discuţiile cu persoane contemporane cu acele timpuri nu au confirmat apartenenţa lui DEM. la munca de studio profesionist, ceea ce se vede în reportaj sunt doar realizări personale într-un laborator improvizat. În rest sunt afirmaţii nonşalante neprobate prin surse, de ex. Gopo ar fi fost ucenicul lui DEM. sau că ar fi lucrat împreună cu N. N. Tonitza când niciunul dintre cei amintiţi nu semnalează numele lui DEM. în volumele lor de amintiri. Altă afirmaţie hilară a reporterei prea grăbite să puncteze dead-lineul pentru a-şi lua salariul este faptul că-l consideră pe DEM. un unic tradiţionalist în draparea personajelor sale, restul graficienilor făcând pact cu modernismul. Desigur, autoarea acestor comice afirmaţii nu cunoaşte ilustraţiile unui Ary Murnu, Lena Constante sau D. Stoica şi probabil are pretenţia de la ilustratorii romanelor lui Jules Verne să fi produs un căpitan la 15 ani în iţari şi cămeşă de in :)))
Dar pentru delectare vizuală şi scuzând-o pe reportera Camelia Csiki că nu ştie care-i diferenţa între un film animat şi un diafilm, şi că probabil nici ea nu a înţeles ce e "realizat în 1940 şi reeditat în 1969" (diafilm, film animat, carte ilustrată?! şi orice ar fi, nu-i aparţine lui DEM), puteţi să vă delectaţi AICI cu imagini în premieră despre talentul unui mare grafician român, ce-a avut şansa să fie activ pe ambele teritorii cronologice divizate de cel de-al doilea război mondial şi de instaurarea comunismului.

L. E. 3: pe blogul regizorului Victor Antonescu, care realizează sui-generis o istorie a studioului Animafilm, puteţi vedea unul dintre diafilmele realizate după ilustraţiile de DEM.

1923
Din viaţa speluncelor - Vasile Pop (Ed. Librăriei Socec & Co. S. A.)
nuvele hazlii

1931
Moartea piticilor - Ion Rotaru, Zaharia Stancu (ediţia a II-a 1940, Ed. Ideia; reeditare 1995, Ed. Garamond-Junior)
[cop. color & il. la două culori]

Isprăvile lui Mirică Piţigoi - Ion Cireşu (Ed. Adevărul)
[cop. a/n & il. monocromie]

1935
Tratat muzical - Mihai Gr. Posluşnicu (Ed. Cartea Românească)
manual de muzică pentru clasa a IV-a secundară
[cop. color & il. a/n]

1936
Pasărea măiastră - I. U. Soricu (Ed. Cartea Românească)
versuri
[cop. monocromie & il. a/n]

1939
Grădina zoologică - Menny Toneghin (Ed. Cartea Românească)

1940
Ursulică - Petre Ghiaţă-Rotaru (Ed. Clujana)

Moara piticilor - Ion Rotaru, Zaharia Stancu (Ed. IDEIA)

1943
Ionică vulpoiul (Ed. Enciclopedia Fotografică)
[cop. & il. la două culori]

Din traista lui Moş Crăciun - Elena Farago (Ed. Cartea Românească, ediţia a IV-a)
versuri

f.a. [probabil editate în perioada 1944/45]
Sinbad marinarul (Ed. Enciclopedia Fotografică)

Făt Frumos şi lupul năsdrăvan - Petre Ispirescu (Ed. Enciclopedia Fotografică)

Ileana Sîmzieana - Petre Ispirescu (Ed. Enciclopedia Fotografică)

A. B. C. în chipuri şi cuvinte (Ed. Enciclopedia Fotografică)

Arca lui Noe - DEM. (Ed. Enciclopedia Fotografică)
versuri
[cop. & il. color]

1944
Pif-Paf-Puf - Cezar Petrescu (Ed. Cugetarea - Georgescu Delafras)

Urechilă - Petre Ghiaţă, Ion Rotaru (Ed. Cugetarea - Georgescu Delafras)

Povești - Cistiacov (Ed. Presa)
[cop. & il. a/n]

1945
Domnul Oak - Dem. Demetrescu (Enciclopedia Fotografică)
versuri (reeditare 1992; Ed. Roza Vânturilor)
[cop. & il. color]

1946
Abecedar  (Ed. Casei Şcoalelor şi a Culturii Poporului)

1949
Abecedar muzical - Editura de Stat (Ministerul învăţământului public)
[cop. la două culori & il. a/n]

Neghiniţă - Cezar Petrescu (Editura de Stat: literatură pentru copii şi tineret)

Pentru zilele de vacanță - Ion Pas (Editura de Stat: literatură pentru copii și tineret)

1951
Draga noastră păsărică - Ion Pas (Ed. Tineretului)
[cop. color & il. la două culori]

1952
Capra cu trei iezi - Ion Creangă (Ed. Tineretului)
reeditări - 1954, 1955, 1957, 1959, 1960, 1962, 1963
[cop. & il. color]

1953
Dacă numeri pân'la zece - Alexandru Şahighian (Ed. Tineretului)
versuri
[cop. & il. monocromie]

195?
Di, căluţul meu! - text şi ilustraţii: DEM (Ed. Tineretului)
[cop. & il. color]

1956

Pățaniile furnicii Firfirica - Olga Monta (Ed. Tineretului)

proză

[cop. color & il. a/n]

1958
De ce nu mai are puricele potcoave de argint - Viorica Huber (Ed. Tineretului)
[cop. & il. color]

Cei 3 negrişori - Mioara Cremene (Ed. Tineretului)
[cop. & il. color]

1960
Fricosul - I. Agârbiceanu (Ed. Tineretului)

1961

Locuitorii pădurii - Eugen Jianu (Ed. Tineretului)

[cop. & il. color]

1962
Cărticica mea - colecţie alcătuită de Titus Moisescu (Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. P. R.)
cântece pentru copii (ediţia a III-a, 1967)
[cop. & il. color]

Jocuri de creaţie cu subiecte din povestiri - A. V. Lovinescu (Ed. Didactică şi Pedagogică)

1963
Cântă lunca şi pădurea - DEM (Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. P. R.)
[cop. & il. color]

1964
Căsuţe şi cuiburi - Eugen Jianu (Ed. Tineretului)
[cop. & il. color]

1966
Iarba fiarelor - I. Cîrciu (Ed. Tineretului)
[cop. & il. color]

1969
Vulpişor - Sergiu Milorian (Ed. Tineretului)
[cop. & il. color]